Mihaela Șchiopu

Formator

Să fii formator pentru mine înseamnă să găseşti o cale către visul uneori nerostit al celuilalt de a deveni ceea ce este deja în inima lui. Înseamnă simpatie, empatie, curiozitate, deschidere şi bucuria de a oglindi o speranţă până când ea devine realitate. Mai cred că are legătură cu certitudinea că potenţialul uman este uriaş.

Am două argumente. Am văzut tineri studenţi care doar păreau că ştiu, vag, ce vor să facă şi care s-au dovedit a fi nişte făpturi splendide, cu nevoi nu foarte mari: încredere, o atmosfera prietenoasă, bucuria de a fi alături şi credinţă că aproape orice se poate. În fapt, asta e şansă pe care ţi-o acordă meseria de profesor: minunea de a fi martorul devenirii cuiva. Am avut şi am privilegiul de a fi alături ca psihoterapeut unor fiinţe cu mari probleme de sănătate. S-au dovedit a fi eroii de care nimeni nu ştie, dar cărora eu le sunt profund recunoscătoare. Se lupta cu stigme sociale greu de suportat, au fost la un pas de moarte şi n-au clipit crezând că fiecare avem “o misiune pe pământ”. Oricât ar părea de patetic, cred că e un adevăr copleşitor în asta, chiar dacă misiunea unora dintre noi poate fi modestă la prima vedere. Existenţa fiecăruia o completează pe a celorlalţi adăugând fie şi numai simplitatea fiecărei respiraţii. Cumva, împreună suntem mult mai mult decât separat.

Sunt convinsă că a învăța este un mare cadou: înseamnă să-ţi doreşti acest lucru şi să fii dispus să te muţi cu arme şi bagaje un centimetru mai departe. Înseamnă să rupi monotonia planificată a unei vieţi în care ai fi putut decide că ştii suficient şi gata. Înseamnă să fii viu şi mereu altcineva, şi mai ales să fii conştient de acest lucru. Înseamnă să fii în acord cu lumea din jur care mereu se schimbă şi care are nevoie ca şi tu să fii dispus să o faci. Înseamnă, până la urmă o prospeţime a inimii pe care o poţi găsi şi la persoane de 80 de ani.

Cred în excepţii fericite şi sunt convinsă că există posibilitatea ca în interiorul nostru să dorim să facem parte dintre ele. Cred că oricând putem deveni varianta noastră cea mai curată şi lipsită de teamă. Atunci când hotărâm că merităm să trăim cu nădejde şi credinţă, viaţă noastră are un sens şi el nu poate fi decât bun. Chiar dacă încă nu sesizăm nimic din acest ultim lucru, încă.

Cred în încântarea de a fi mai mulţi în acelaşi spaţiu şi nu fiecare singur într-o cutiuţă. Cred că prezenţa cuiva alături care vrea să se deplaseze către speranţa te poate ridica în momentele critice. Cred că şi atunci când colegul de banca tace, chiar şi pentru o vreme lungă, el rămâne colegul tău de banca.

Sunt absolut convinsă că fiecare om are o scânteie de oferit. Clipa în care o sesizezi este un dar.

Câteva cuvinte despre experienţa mea: lucrez la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism de mulţi ani. Sunt doctor în arhitectură şi de curând conferenţiar în cadrul catedrei de Studiul Formei. În cadrul Asociaţiei Pavel lucrez ca art terapeut în secţia de oncopediatrie a Institutului Oncologic Alexandru Trestioreanu. După ce am făcut un master în psihologie şi o formare de 2 ani în psihooncologie, sunt studentă acum în anul II la Masterul de Îngrijiri Paliative, Braşov. Am absolvit Universitatea Naţională de Arte şi lucrez ca grafician al revistei România literară, realizând în paralel peste o mie de coperte de carte, albume de artă etc.

Toate aceste trei laturi ale existenţei mele au la bază formarea mea ca artist şi plăcerea de a fi alături de ceilalţi, în moduri diverse.

 

Cred că 5 minute frumoase înseamnă enorm.

Nu cred în bătrâneţe şi moarte.

Viaţă are nesfârşit de multe lumini: dansul, muzică şi de ce nu, pisicile, dar toate fără prieteni n-ar avea rost. Cunosc o mulţime de oameni minunaţi cărora le datorez aproape tot.